Nu era doar un animator. A fost cineva care a modelat viaţa în tăcere. O voce care ne-a ghidat prin vremuri grele. Un zâmbet care pare familiar și reconfortant. O prezență care s-a strecurat în viața noastră de zi cu zi: în copilăria noastră, în festivalurile noastre, recuperarea noastră.
Unii dintre noi am crescut cu ei.
Alții dintre noi își susțin munca chiar și în cele mai întunecate nopți.
Alții dintre noi găsesc dragostea, bucuria și fericirea în ceea ce creăm împreună.
Ne-au însoțit în călătoriile noastre în secțiile spitalului. La absolvire și în momente sfâșietoare. Râzând în magazine și în după-amiezi singuratice, împlinite.
Şi acum… au dispărut.
O moștenire care nu se estompează niciodată.
Ce face pe cineva o legendă?
Acestea nu sunt prețuri.
Nu este o chestiune de moștenire.
Nu e vorba de mărimea unei văduve.
Este vorba despre creaţie.
Această legendă a fost un dar imens.
Aveau un mod de a vorbi, de a acționa sau chiar de a se exprima, ceea ce te-a făcut să te simți înțeles. Era ca și cum ar fi trecut prin ecran, scena sau partea, spunând: „Te înțeleg”.
Și întotdeauna se simte posibil. Real. Omenire.
Într-o lume a nevoilor și a aparențelor, ai nevoie de ceva la care să te aștepți.
De aceea, această pierdere se simte atât de personală.